În lipsa unei crize poţi să-ţi faci singur una. Cum? Simplu. Ai un prim-ministru ventriloc şi o mass-media… Arunci un germen în atmosferă şi ai contaminat toată societatea. La ce bun? Teroarea crizei provoacă criză, iar criza are nevoie de salvatori. Pe principiul: pompierul ca să fie erou, are nevoie de foc, dăm foc ca să avem ce stinge. Pe-urmă dacă totuşi arde zicem, „domne, n-am avut ce face, aţi văzut ce pală era, dacă stingem, să te ţii fanfară”.
Vă amintiţi că pe vremea când Băsescu promitea mântuirea Bucureştiului de câinii vagabonzi şi muşcăturile parcă se înmulţiseră? Nu că ar fi fost câinii asmuţiţi de către liderii lor sindicali să protesteze la prigoana primarului, dar faptul că patrupedele erau subiect de presă aducea în prim plan muşcăturile, altminteri la fel de multe mai mereu. Dacă în loc să anunţe cu tămbălău la televizor salvarea de lătrăi, dl Băsescu chema câţiva gonaci de la ecarisaj, le dădea buget suficient şi îi instruia să fie tăcuţi, pun pariu că treaba se făcea întocmai şi la termen, iar madame Bigitte Bardot confunda şi azi Bucureştiul cu Budapesta. Nu poţi fi prădător cu clopoţel la gât, iar Băsescu, ca fost lup de mare, ştia asta foarte bine. Dar ţinta lui nu erau câinii, ci muşcaţii de câini, care i-au dat votul instantaneu, cu graţie, înduioşaţi fiind de îndârjirea televizată a primarului hingher… Că ulterior au rămas şi cu câinii lătrând a pagubă şi cu pantalonii rupţi, aceasta e altă poveste.
Pe acelaşi model, de când a venit micuţul Boc timonier-şef pe „Biruinţa” pedelisto-pesedistă toată ziua apare la televizor să ne amintească că e criză:
„E criză deci nu mai putem mări salariile cum promiserăm. E criză, deci îi trimitem la culcare pe bunici ca să terminăm cu salariile şi pensiile nesimţite. A, n-au toţi pensii nesimţite? Nu-i bai. N-avem ce face. Otova, că „noi nu mai facem excepţii”. A, cu aleşii ce facem? Scuze, cu aleşii facem o excepţie. Dar numai una ş-atât, ne-am înţeles? Şi tot că e criză, hai să mai reducem 20% din personal. Tot otova, că nu contează dacă unii mai au nevoie şi la alţii au prea mulţi. A, nu vrea d-nul Dragnea? Bine hai, la poliţie mai lăsam că parcă nu-s aşa mulţi, să nu provocăm iar vreo criză la interne. A, nu vrea nici doamna Udrea? Vai, scuzaţi, la dvs. e cu înfiinţarea, cu promovarea turismului, vă trebuie oameni. Poftiţi, săru’mâna! Cine a mai rămas? Păi sisifii care hămălesc la dosare că prea s-au învăţat să muncească degeaba pe banii statului. Bine, ei să fie daţi afară, că trebuie să reducem cheltuiala. E criză, deci reducem şi salariile celor care le aveau mari. Ba nu, e criză, deci îngheţăm salariile.”
Practic, de la instalare dl Boc a apărut zilnic la tv cu briceagul în gură anunţând câte o categorie socio-profesioanlă că va fi rasă-n cap, ba de criză, ba de nevoia de dreptate şi echitate. Rezultatul: toată lumea vorbeşte acum prin ministere, pe coridoare de îngheţări, concedieri, scăderi de salarii, adică de unde nu se muncea, acum chiar se stă degeaba. Cât despre populaţie, de atâta criză la tv chiar intră în criză. Nu ni se trage de la superstiţie sau de la Mioriţa. E o lege economică pe care o ştiu şi cărţile. Dvs. dacă vi se spune că vine foametea nu puneţi măcar „de-o fi” un sac de cartofi la beci? Dacă vi se spune că vor creşte dobânzile enorm, mai luaţi credit de la bancă? Şi dacă nu mai luaţi credit, vă mai luaţi maşină? Şi dacă nu vă mai luaţi maşină, de ce-ar mai veni vânzătorul de maşini la serviciu? Dacă nici el nu vine, de ce-ar mai veni şurubarul de la Dacia să monteze Loganul…ş.a.m.d.
Întocmai cum miza terorismului nu este numărul de victime, ci teroarea însăşi care paralizează populaţia forţând-o să preseze guvernele la cedare, această teroare a iminentei pierderi economice inhibă exact comportamentul economic natural al oamenilor. Chiar dacă există un filon real al crizei nu e potrivit să anunţi tu, cu guriţa ta de prim ministru (mă rog, nu prea e a ta) că dai afară, îngheţi, tai salarii şi trimiţi pensionarii la culcare. Dacă dl. Boc vrea să relanseze economia e timpul să anunţe şi ceva pozitiv, ceva mobilizator, nu numai tragedii.
Dar teamă mi-e că acuma ni se asmute criza tocmai pentru ca să „audă” şi să „vadă” poporul că dl. Boc face treabă, că e preocupat, responsabil, reduce cheltuiala, îi rade pe cei bogaţi ca sa aibă românii cu venituri mici ce mânca. Precum la Bucureşti „caravana a trecut”, câinii au rămas şi latră-n continuare, nu contează efectul practic, ci doar efectul mediatic pe principiul: „EU vreau să fac bine”, dar nu mă lăsă oligarhii, mafioţii, 322, consiliul general, Brigitte Bardot, Tăriceanu şi în general, toate forţele răului.
Dovadă că totul este pentru „galerie” şi nu pentru rezultat, este continua suceală a declaraţiilor în funcţie de bătaia vântului. Dincolo de faptul că dl Boc a calculat numai paguba făcută de leafa unei cincimi din salariaţii statului, fără să mai calculeze şi câştigul din impozit plus banul pus în circulaţie prin consum de către acea cincime care multiplică, atâta cât poate, o economie deja gâfâindă, mai uită şi că îşi înghite propriile vorbe de dinainte de alegeri. Mă rog, n-ar fi nici prima nici ultima lui amnezie. Dar de unde ne „garanta” salarii, pensii, respectarea legilor, etc, acum ne garantează …”speranţa” că anul 2009 va fi trecut cu bine. Cum speranţa moare ultima, s-a gândit dumnealui că n-ar fi rău s-o garanteze. Atâta poate cu voie de la stăpân. Nu înţeleg însă de ce s-a limitat doar la un an. Marketingul a evoluat. A trecut vremea garanţiilor scurte. Sau nu crede nici dumnealui că va fi premier şi la anul?
Nu ştim cum va trece 2009, şi nici cum vom depăşi criza. Nu cred că se va întâmpla nimic zdruncinător de sistem. Probabil ministerele îşi vor expune necesitatea menţinerii personalului, vor fi daţi afară câţiva de fason cu showuri televizate la destituire, care vor fi înlocuiţi cu „sânge proaspăt” de la PDLSD şi cam atât. Important este că vom avea pe cine da vina. Pe criză, pe deficitul lui Tăriceanu şi poate… pe calendarul chinezesc.
