Inventivitatea românului nu cunoaşte margini. Mi'era dor de clişeul ăsta că nu l'am mai auzit demult. Pe lângă clonarea cardurilor şi trasul în ţeapă prin premii telefonice menite să jupească pielea fraierilor, românii dau dovadă şi de multă inventivitate omenoasă. Bunăoară de vreo doi ani, iarna, la uşile de bloc şi la zidurile alimentărilor pe unde'şi fac veacul de regulă patrupedele naţionale, se montează binecuvântatele cutii de carton aşa încât potăile să'şi interpună un baraj termic între blăniţa lor şi răceala iernii. Frumos, cam nesănătos dar...frumos.
Cam ăsta e stilul nostru de omenie: lăsăm liber la boschetari să doarmă iarna pe ţevile de căldură, aruncăm oasele rămase de la chiolhanuri pe balcon şi punem cutii ca să doarmă câinii pe uscat. Când mai dă la televizor vreun caz de muşcat de javre vin hingherii şi mai prigonesc două zile jigăriţii printre blocuri după care iar se aşterne liniştea şi omenia.
Problema n'o rezolvăm niciodată, dacă alungăm aurolacii din gara de nord se cheamă c'am făcut curăţenie, dacă'i lăsăm să doarmă acolo se cheamă c'am făcut fapte bune. Pe câini nu'i lăsăm să moară, dar nici nu'i luăm în casă şi când nu ne lasă ei să trăim tot noi ne plângem că nu se face ceva.
