joi, 30 iunie 2011

Soluţia intelectualilor: tot Băsescu, mai cult şi mai puţin conflictual

S’a săvârşit. Vuieşte presa şi tv’ul că Dl Pleşu s’a supărat şi i’a tras’o lui Băsescu. Pesemne că presa şi tv’ul nu citesc sau nu’s aşa complecşi ca dl Pleşu complecşu. Ghinion! Pt că dl Pleşu, deşi supărat într’adevăr, totuşi, nu găseşte altul mai bun. Bunăoară, tot acolo unde ne spune că s’a supărat, ne aminteşte şi de Ponta şi de Antonescu că nu’s mai breji, ci că’s şi mai şi decât ne zice Băsescu. Iar noi, ăştialalţi, care nu’l iubim (că cei care’l iubesc îs nişte martiri care abia "se abţin să ridice piatra"... din dragoste neţărmurită) noi ăştia suntem nişte haite de lătrători, care, de proşti ce suntem, mai mult îl victimizăm pe bietul Băsescu decât îl combatem.

KKM

În plus, de fapt, dl Băsescu are şi iniţiative bune care sunt blocate de noi aştialanţi răi, fi'ncă Băsescu a reuşit să se certe cu toată lumea şi să’i supere pe toţi (d’aia n’are sprijin)...apoi nimeni nu poa’ să nege cât e de inteligent, şmecher şi uneori simpatic...trebe să recunoaştem asta...ne mai spune dl Pleşu. Carevasăzică, dl Băsescu n’are decât un singur cusur: e conflictual domne!...hai două, că e şi puţin incult şi neşcolit (dar asta nu e aşa mare bai pentru România... ne spunea mai demult tot dl Pleşu). Dacă n’ar fi aşa şi dacă n’ar fi lătrăii, trebuie că iniţiativele bune i’ar intra şi, în sfârşit, am avea un preşedinte pe gustul rafinat al dlui Pleşu: „varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles”...

... oricum ar fi „răul cel mai mic”, deja e răul cel mai mic, doar că dl Pleşu a început să aibă unele dubitaţii (cam ăsta e progresul făcut de la ultima „lepădare” de Băsescu)... dar, din moment ce ceilalţi îs imaturi ţâfnoşi şi împiedicaţi, ce mai tura vura... ca să n’o lungim, eu l’aş întreba pe dl Pleşu direct, dacă mâine ar fi alegeri între Ponta, Antonescu şi Băsescu (că alţii n’avem) este că tot Băsescu ar fi cel mai eligibil? (că doar e de preferat un "Cocoşilă inteligent "care se descurcă la o tacla televizată unui sclifosit, fandosit, placid, arţăgos şi, pe deasupra...imatur)... Dar vai, dl Băsescu nu mai poate candida...şi dacă nu se va găsi o scuză plauzibilă să i se mai dea odată măcar voie, ce ne facem? De bună seamă PDL’ul şi numai el, ne’ar putea furniza un Băsescu, mai mic, mai cult şi mai puţin conflictual...Cin să fie, cin să fie?...

Varba lui nenea Iancu: Curat supărare dle Pleşu. Curat delimitare de Băsescu... Abia aştept la următorul editorial să amintiţi detractorilor dvs. ce ferm şi explicit l’aţi criticat pe dl Băsescu atunci când „nu v’a convins”...

...ferice de cei ce au putut să ridice piatra... oftat adânc pentru cei care n’o pot ridica... săracii!!!!

Niciun comentariu: