miercuri, 14 mai 2008

Da, m'am cutremurat!

Aseara pe la 5, la îndemnul Cotidianului, m’am cutremurat puţin...de râs...şi de fâs ... După ce'au pus de reclamă o bombă cu AMR până la marea cădelniţare liicenească...fâsâiala...cu teoria lichelismului, din care, cel mai reuşit pasaj era apelul reluat din 90, chiar a reuşit să mă gâdile pe cerebel, aşa-încât... s-a "săvârşit". Cu adevărat m'am cutremurat...

ce’o ajuns filosofu' lu' guvidu' românesc...

Cred ca adună metafore de un an la textu ăsta... şi Cotidianul, dezamagitor, după o zi şi'o noapte în care nu ne'a lasat sa dormim cu trompeta, acu ne'o pus textu asta de doi lei batista pe tzambalu electoral... Nici măcar pentru un basescu nu mai e bun acest pseudofilosof... Pleşu şi când scrie în grabă, e mai spiritual...ăsta lucră de un an ca să scoată un pârţ răsuflat...

Dar ce e mai comic este că filosoful guvizilor s'a transformat în guvidul filosofilor şi, chemat de pupincuriştii de la Realitatea, a început să se autoflateze. Omu chiar a început să creadă c'a scris o epopee "liicheada" povestind despre tăiatu' pădurilor şi privatizările frauduloase... apoi a conchis că noroc că el e entelectualu care păstrează trează conştiinţa cetăţii şi că, câtă vreme se indignează, e viu... Văleleu, mai avea puţin şi orgasma sub plăcerea propriilor gratulaţii...

Morala: eu încă am răbdare. Nu e departe ziua când marinarul va găsi vreo sluţeală şi pe mufa de intelectual moralist a Liicheanului, pe modelul "mic cu capu mare", că deacu îl cam încurcă la dragostea de popor părerile astea exclusiviste, acu e cerere de lătrături de buldog şi metaforele dau prost...şi, tare mă tem c'o să'l surprindă pe filosof cu limbus captivus între fesele prezidenţiale, de n'o s'o mai poată trage din încleştarea celorlalte coordonate istorice...

marți, 6 mai 2008

Cu moţ la spate

Mi'a tăiat calea o pisică nnneagră ca tăciunele. Noroc că în ultima clipă am văzut salvarea mea. Mi s'a mai dat o şansă: pe cât era de nnneagră avea, n'o să credeţi, în vărfu vârfuleţului cozii o ciuflă albă...
Cu ocazia asta am aflat că Dumnezeul pisicilor a fost cinic de două ori: Odată că i'a pus moţu la spate şi apoi că le ţine de coadă când le moaie în vopsea... Ca orice Dumnezeu care face una albă, una neagră, i'o fi rămas vopsea pe deşte de la mâţa precedentă.