marți, 30 decembrie 2008
MMM (_ultă _uie de la _arinar)
Negocierea lui B.O.C cu P.N.L.
joi, 23 octombrie 2008
Domnule director al R.A.T.P. Iaşi,
Întrucât în data de 1 octombrie 2008, în urma audienţei pe care mi’aţi acordat’o nu mi’aţi putut oferi un orizont de timp rezonabil în care se vor rezolva problemele pe care vi le’am semnalat şi întrucât de la acea dată am continuat să fiu batjocorit de către compania pe care o conduceţi prin faptul că, mai mereu, atât la plecarea spre serviciu cât şi la întoarcere, aştept în staţie aproximativ câte o jumătate de oră până reuşesc să urc într-unul din mijloacele dvs. de transport, VĂ INFORMEZ că începând de azi, 23 octombrie 2008, am decis ca oridecâteori voi fi nevoit să aştept în staţie mai mult de 20 minute, iar în autobuz aglomeraţia va depăşi limita decenţei, VOI URCA ÎN AUTOBUZ (orice traseu al RATP) FĂRĂ SĂ COMPOSTEZ BILET.
Motivez această decizie astfel:
- Timpul de aşteptare de 20 minute şi posibilitatea de a sta chiar şi în picioare în autobuz fără a fi lipit de o altă persoană şi fără a sta pe scara autobuzului sunt STANDARDE MINIME DE TRANSPORT PUBLIC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.
- Ca plătitor de taxe şi impozite locale, AM DREPTUL să beneficiez de transportul public în condiţiile de mai sus (bineînţeles şi în condiţiile de plată a biletului). Deoarece compania dvs. se află în poziţia de monopol pe traseele care mă interesează, NU POT ALEGE, să primesc acest serviciu de la altă companie.
- Cumpărarea unui bilet echivalează, în termeni juridici, cu asumarea unui contract între cumpărătorul biletului şi prestatorul serviciului. Dacă dvs. prestaţi serviciul aşteptaţi, în mod firesc, să fiţi plătiţi pentru acest serviciu. Dacă eu nu plătesc dvs., teoretic, aveţi dreptul să mă amendaţi, pentru că eu, NEPLĂTIND, aş încălca obligaţia mea contractuală. Dacă dumneavoastră însă NU RESPECTAŢI OBLIGAŢIILE PRESTAŢIEI, care este sancţiunea asupra dvs. ? Dacă îmi veţi invoca acel amendament cu care vă acoperiţi „…compania nu îşi asumă răspunderea pentru eventuale întârzieri datorate traficului” SUNTEŢI ÎN EROARE. Trebuie să oferiţi nişte standarde minime şi TREBUIE SĂ VI LE ASUMAŢI. Sunt trecute în aquis’ul comunitar pe care, teoretic, România îl respectă, din moment ce ESTE MEMBRĂ UE.
Menţionez că, dacă în condiţiile enunţate mai sus, voi fi prins fără bilet, VOI REFUZA SĂ
PLĂTESC AMENDA şi VOI REFUZA SĂ FIU DAT JOS DIN MIJLOCUL DE TRANSPORT. Dacă se va dori asta, va trebui făcută cu forţa, cu toate consecinţele pe care le implică un astfel de demers. Dacă doriţi puteţi alege calea juridică a rezolvării acestui litigiu. CHIAR ÎMI DORESC SĂ FIU DAT ÎN JUDECATĂ pentru eventualele fapte pe care le voi face în paguba companiei dvs. Voi dovedi în instanţă (mergând până la forurile europene) că nu am făcut altceva decât să’mi exercit un drept. Un drept pe care, dacă nu mi’l daţi dvs., mi’l iau şi singur.
Vă asigur dle director că se pot rezolva probleme chiar şi într’un mandat cât al dvs, chiar dacă dvs. sunteţi sceptic. Dacă există presiune publică să vedeţi cum apar şi soluţiile. Din partea mea aveţi promisiunea că, atâta vreme cât n’o să am un transport decent în zona Păcurari, o să vă înroşesc firul de telefon şi o să vă umplu inbox’ul, cu sesizări, reclamaţii şi cereri. De nevoie, dacă nu de voie o să avem şi transport public decent. Vă promit eu asta dvs, deşi trebuia să fie invers.
Cu stimă,
bla, bla, Nătăfleţ
P.S. V’aş fi recunoscător dacă mi’aţi trimite o confirmare de primire a acestei notificări.

miercuri, 22 octombrie 2008
Pastilă cu morala inclusă
duminică, 5 octombrie 2008
Neinspiraţi vs. Impostori

miercuri, 24 septembrie 2008
Bă cailor! Să nu vă prind că mâncaţi ovăs
Terna şi perplexanta Românie
Văz că dl Patapievici nu s'a învăţat minte de la ploaia cu roşii pe freza dumisale de după povestea cu căluţul roz tatuat pe cur şi se ambiţionează să demonstreze lumii culturale că arta românească, deşi ne arată toate excrescenţele, găurile, respectiv toate sortimentele de lichide secretate de corp, nu e pornografică...
ocazie cu care dl. Patapievici s'a recalificat în prezentator tv pe postul defunctului Pruteanu şi ne citeşte dexul... De unde cândva culturistul de vârf ne explica cât de hidoşi îs românii că îşi măsoară forţele în debitul pişării, acu ne explică ce proşti suntem că nu deosebim pornografia de artă... bunăoară cum putem pretinde că o ejaculare e pornografie când cinstita pulă aparţine Iudei şi mâna primitoare, însăşi divinităţii?... sau cum să credem că ketamina în pişat nu e decât ficţiune?...
eu nu contest că e artă că n'am cum a mă pricepe şi la de'astea, dar chiar nu se mai poate face artă în România fără pule slobozinde, svastici pe cur şi băutură de pişat? Să mă iertaţi pentru cuvinte, dar nefiind pornografie, cred că le pot numi pe româneşte... sau să le spun simbol falic elucubrând seminaţia răului în mâna divinităţii ori, candoarea svasticii pe crupa poneiului roz= copilăria streeterei artiste cu belciug în nas şi tratamente cu ketamina fluidizate in corpore sano...
Morala: O fi artă, că nu s'a definit încă juridic arta, dar pe altă parte nu e numai pornografie nea Horica, e şi blasfemie şi dacă tura trecută nu puteai fi acuzat de antisemitism, de data asta te acuz de anticreştinism şi încep să crez că ori eşti prost de'antregul să arăţi occidentului că atâta ştie arta românească, ori ai ceva premeditat în creier, că la gena ta, se cam poartă...
miercuri, 10 septembrie 2008
Ocupaţi gările!!!...

miercuri, 3 septembrie 2008
Pistoale'n trandafiri...



marți, 2 septembrie 2008
Autoţeapa soarelui...

vineri, 8 august 2008
Patapievici cam pătat
miercuri, 18 iunie 2008
N'ai cu cine domne...nişte ţţţărani...
luni, 16 iunie 2008
De la spulberare la o performanţă extraordinară...

marți, 3 iunie 2008
Ha, ha, ha
Aţi băgat de seamă că în campanie, Antena îl cheamă pe Oprescu, Realitatea pe... Băsescu. Să înţeleg că în felul acesta Blaga îşi conservă pedigreul de buldog? Sau Băselu, când l'a făcut buldog, a uitat să precizeze şi sexul...o fi fetiţă, mai ştii?...
Ups, gura păcătosului... cică în furia lui de a da în Oprescu, s'a legat şi de tatsu, cum şade bine unui politician rasat, finuţ, care serveşte caviar la Neptun cu Liiceanu, Pleşu, Patapievici... dar corectat de moderator, o nuanţat şi o zis "da, nu's vinovaţi copiii pentru părinţi" dar iote, sunt oameni ai trecutului care au înţeles schimbarea, au înţeles "noile COMANDAMENTE"...Poftim? Astea sunt noile "coordonate istorice" ale lui Liiceanu?... Bravos naţiune, halal să'ţi fie! ... ai găsit mântuirea: epoleţii lu băselu
Da parcă Duvăs îi era naş sau fin... la asta s'a ajuns? Păi la ce să se aştepte Liiceanu când s'or stuchi? Aici mă opresc din râs.
Ordonaţi! ...Am înţeles, să trăiţi!
Dovada şi morala: L'aţi văzut pe Băselu cum se frăsuia? parcă avea un păiuţ în curuleţ. Cum se discutau chestii "banale" de genul "ce mult am progresat, ce realizare făcurăm la uninominal", Băselu tot aducea vorba "da' să vedeţi ce vreau eu să spun..." şi "aş mai adăuga ceva..."... Dumitrescu, sireacul, presat fiind, ca să'l amâne, i'a scăpat porumbelul... "Ajungem şi acolo..." Acolo UNDE domnu ziarist independent?... cumva acolo unde Băsescu trebuia să'şi arunce lăturile pentru care a venit?
Mai vreţi o dovadă? Iete: ca din întâmplare, a ajuns "acolo" ...îi dă Dumitrescu neşte imagini.... aşa, cu titlul "să urmărim"... şi'n imagini, ghici cine apare? Iliescu? Dutche mei, nooo m'aş fi gândit! Şi tot "întâmplător" Băsescu avea la el şi dovezi documentare contra celor spuse: ha, ha, ha, ce replică spontană.
Morală la dovadă: ia bagă un motan ţanţoş să'şi suflece coada prin faţa botului unui dulău şi mai ţine'l în lesă şi roagă'l să nu latre.
miercuri, 14 mai 2008
Da, m'am cutremurat!


marți, 6 mai 2008
Cu moţ la spate
marți, 29 aprilie 2008
Păcat, păcat...m'am expirat
Spune'mi cine moare de grija oprescului... ca să'ţi spun cine pupă poala băsescului

vineri, 4 aprilie 2008
Poate că a meritat...
miercuri, 2 aprilie 2008
Întrebare...fără morală
luni, 31 martie 2008
Exerciţiu de predictibilitate...a altora
duminică, 23 martie 2008
Cand nu'ţi mai poţi parca matizul de audiul studentului...

Poftim? La şcoală? Deci deduc că fătuca nici nu era studentă...sper că e măcar la liceu... Prima reacţie a fost să reactivez clişeul: "apoi pe vremea mea dacă auzeai aşa ceva..."... dar m'am oprit brusc, că mi'am amintit că şi eu primeam replici de astea de la ai mei, cum că pe vremea lor... mi'am zis, nah e conflict între generaţii, bla, bla, ... apoi mi'am zis, dar totuşi chiar nu era aşa... de fapt şi acest "dar totuşi" e şi el clişeu, e clar că e conflict între generaţii, numai că acuma am trecut de partea cealaltă şi am, vorba unui amic "scrupule de conştiinţă".
marți, 18 martie 2008
Patriciu a intrat în anul morţii, ori...

duminică, 16 martie 2008
Avramescu concediat, pentru că e cam vexat
Drept urmare iată, ofer Realităţii câteva titluri rafinate cu care sunt convins că preşedintele şi dvs sunteţi obligaţi să vă simţiţi respectaţi:
1. Excelenţa Sa, Domnul Preşedinte al României a avut un limbaj critic la adresa motanului Felix şi a gazetarilor tonomat"
2. Domnul Băsescu deplânge zoaiele din politica românească"
3. Cetăţeanul Traian Băsescu agresat de o ţigancă împuţită pe când acesta îşi făcea discret cumpărăturile.
4. Preşedintele deranjat de un găozar în timpul unei conferinţe de presă
"La citirea procentelor, Dl Traian Băsescu îî oferă o muie dlui Stolojan"
Morala: Dl Avramescu n'a aflat încă... că domnia sa tre să respecte pluralismul din presă şi inclusiv dreptul cuiva de a fi bulevardier. Dacă vrea să nu'i pută liberalii şi hipopotamii, să se ducă în privat şi să miroase ce cururi îi plac...acolo are voie să facă împărţeli, nu pe banii mei să mă împroaşte cu rahat.
sâmbătă, 15 martie 2008
Realitatea se dă lovită...
Hai să nu vorbim despre ce tocmai vorbesc
Războiul videlor
-Ba pardon ţaţo nu te mai fuduli atâta, că n'oi fi tu mai brează, că vechii consilieri nu's mai breji ca ăştia noi"...
sâmbătă, 1 martie 2008
Panseu de dimineaţă: Dur, dur d'être oiseau

Celor ce nu pot pune în piept...
marți, 26 februarie 2008
Ies mistăr Gheorghe, iz a cuescion ăf mani!
E un câine fioros ... doar cu Vântu e mieros...
şi cu băse...dar mă rog...nu mai rimează...
joi, 7 februarie 2008
Hopa Milică a comis'o din nou
sâmbătă, 2 februarie 2008
Pe mine n'o să mă învingă securitatea
...zicea preşedintele "altor coordonate istorice" numaiştiu când. Oricum era pe val omul şi trebuia să arate poporului că are mai multe biluţe decât Constantinescu... Toţi intelectualii erau în extaz, în sfârşit venise mântuirea. Am râs atunci, cum râd şi acum de imbecilitatea filosofilor neamului. Păi cum să'l învingă securitatea pe Băse? E ca şi cum ar spune Belzebut că el n'o să fie niciodată posedat de drac.
Mă uit acu şi mă minunez cum nimeni dintre ăştia cu minţile luminate nu'şi pune acu nici măcar o întrebare. Cum s'a întâmplat aşa deodată cu cenesasu?...Până acu l'or mai cătat la ouă de vo zece ori, da abia acu i'o găsit buba? Şi mă mai întreb, de ce nu sare acu "terminatorul comunismului" să tranşeze el treaba cu un referendum, că el, vorba aia, întreabă poporu, acu de ce tace? Sau ahaaa, m'am prins, joacă totul pe o singură carte... Parcă'l şi văd ieşind plângând la tv şi spunând: "Eu am vrut să desconspir, vedeţi, eu le'am dat şi sediu şi dosarele. Dar nu m'a lăsat Felix". Ca de obicei, mereu el o vrut, da nu l'or lăsat oligarhii, mafioţii, 322, consiliul general, Brigitte Bardot, Chiuoariu şi în general toate forţele răului, i'au stat de'a curmezişul...dar de'un singur lucru, să stăm liniştiţi...pe el n'o să'l învingă securitatea, asta e singura care IL LASĂ SĂ FACĂ CE VREA EL.
Nah, somn dulce dragă popor român dimpreună cu înţelepţii tăi Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, Hurezeanu şi toţi liniştiţii şi satisfăcuţii anticomunişti. Sigur că da, MARE CURAJ că am scăpat de comunism cu Băsescu, noroc că le'a zis'o el în parlament. Bine că de acu se ascultă telefoanele în draci (dar acu e legal, cică pt corupţie, nu pt politică), bine că foştii comunişti n'au nici o restricţie (dar nah, acu'l condamnă, ce? "aţi fi preferat consecvenţa lui Iliescu?" se întreba inconsecventul domn Liicheanu), bine că acu securitatea conduce teroriştii la aeroport, ca să plece spicuiţi şi mirosind a parfum, şi bine că, nu'i aşa, cenesasu o găsit numai informatori liberali, că deh ăştia cu ciocanu peste deshte, mai semnau hârtiuţa, băieţii cu ochi albaştri stăteau la birou, da nu'i poate da în gât, că ei e inke "pe ştatul de plată" şi se cheamă că e activi...
Morala: Pentru cine nu vede şi nu aude. Băsescu a distrus toate valorile de dreapta şi a desfiinţat toate revendicările istorice ale anticomuniştilor cu binecuvântarea intelectualilor fraieriţi: acuma nu mai poate spune nimeni că nu s’au deschis dosarele, DEŞI NU S’A DESCHIS NIMIC, nu mai poate spune nimeni ca nu s’a condamnat comunismul şi NU S’A ZDRUNCINAT NICI UN FIR DE PAR DE COMUNIST, ba din contra, comuniştii erau acolo în parlament şi se masturbau de plăcere când Băsescu răcnea la tribună, pentru ei era un şou. La ce vă foloseşte dragi români că s’a ţinut un discurs de condamnare a comunismului de către un fost exponent de seamă al statului comunist, care a profitat din plin de comunism, care în 89 avea avere de capitalist, după propriile spuse... şi înca sub aplauzele voastre?
duminică, 27 ianuarie 2008
Zaharină la cafe
luni, 21 ianuarie 2008
Ce au în comun berbecii cu guvizii?

joi, 17 ianuarie 2008
kiss..(da) fm...(ăsii)
Morala: cu adevărat nu ne tâmpim la radio...suntem gata tâmpiţi dinainte
Pauză la politică...
miercuri, 9 ianuarie 2008
Misterioase crize româneşti...

Cică preşedintele "îl invită" pe premier (ce invitaţie e aia în care ai fixat deja şi ora) la Cotroceni, pentru a "debloca situaţia apărută în justiţie"... Vorba clasicei reclame la Poiana: POFTIM? ... APĂRUTĂ??? ...e TARE DE TOT...şi NICIUN hipermoralist nu'şi pune întrebarea de unde criză???... Cine a creat criza? Cică, zic deontologii: iar e "război între palate", sigur, ca să'l bage şi pe Tăriceanu în hârdău...dacă Tăriceanu tăcea şi mai şi accepta, ziceau "are el vreo muscă pe căciulă, o ştiut el Băse ce vorbeşte", sau că iar încasează din laşitate. Aşa, dacă i'a răspuns, CUM ERA ŞI FIRESC, moraliştii politichiei au iară prilejul să fie îngreţoşaţi "de ambele palate". Ghinionul lor e că a început să se prindă şi boborul şi, în curând, mâncătorii de rahat vor rămâne singuri la masă.
Terapia de şou
Ca să nu se dezmintă de reputaţia lui de geamparalist, chiar dacă a dat pe surse că'şi schimbă lucul în politician cu tichie "non-conflictuală", prezidentul marinar s'a prezentat şi anul ăsta de reveion la întâlnirea cu poporu' din Piaţa Universităţii...
Numai că, de la referendum încoace, dl Băsescu suferă de un complex: "dacă cumva nu'l mai iubeşte poporul chiar atât de tare?" şi, asemeni disperatului care se îneacă, în loc să se facă plută, se bâldâceşte dând din mâini şi picioare tot mai tare şi tot mai necoordonat. Dl preşedinte, pe cât de tare se vede huiduit, şi mai tare predică, doar, doar s'o înduioşa careva. Mai avea puţin şi muta şi anul nou ca să mai poată câştiga un minut de împărtăşanie a dragostei lui faţă de românii oropsiţi...
Şi tot numai că, poporul venit acolo, avea şi el treabă, care cu o berică, care cu o şampanie, care cu o pocnitoare...nah ce să facă, aştepta şi el sireacul să'i treacă ceasu rău şi să vie anu nou, cu alte speranţe... Bine a spus o fată din mulţime, surprinsă într'una din înregistrările amatoare care circulă pe yutub, (alea de au şi sonor, că pe Realitatea s'a auzit numai vocea prezidenţială)..."CHIAR N'AM CHEF DE MORALĂ"...Dl Traian Ungureanu ar zice "vai ce ignorantă", dar aşa cum a sunat pe film, ai zice că un profesionist a plasat pastila ca un "vox populi" în replică la gregaţia politicească.
Băselu, care altminteri se topeşte de iubirea pentru mase, n'a citit nica despre mase, ca să afle, de pildă, că drăguţul de bobor, acelaşi care te aclamă, poate să dea şi de pământ cu tine dacă scapi un pârţ acolo unde el savurează o dulceaţă. Noroc ca i'a facut vreun sepepist semn să bage secundarul, că poate încasa şi vreun dop de şampanie în chelie dacă nu se potolea din plângăceala'i patetică şi demagoagă pentru românii necăjiţi de pe alte meleaguri...
Mă rog, oricum n'a picat chiar bine la bila poporului prezent să treacă direct de la "murături" la desert şi şampanie, iar Băselu a şi falsat puţin în contratimp şi la ultimele secunde din an, dar i s'a iertat şi asta pentru că lumea n'a venit chitită pe dezbaterea moral-politică, dar oricum jucătorul şi'a mai tras un şut singur în fund.
Acuma, el ca el, a început să se cam vadă că a luat'o binişor pe ulei, dar mai are încă să vândă destui castraveţi că plevuşca e destulă în baltă. Problema e cu entelectualii şi presarii pupincurişti care povăţuiau naţiunea spre "alte coordonate istorice", că acu le cam vine greaţă de la ce'au mâncat.
Văz că cei de la Cotidianul au dat'o la'ntors. Sunt tare curios cum o să o facă Gheorghe, Turcescu şi cei de la EVZ, că şi Vântu şi Ringier sunt prădători care adulmecă uşor mirosul de looseri în politosferă, drept dovadă că nu prea i'a prins vo campanie electorală în tabăra căcănarilor perdanţi. Dl Hurezeanu, care mai băga câte'o sulă în coasta lui Băse, s'a scos uşor, că el "are condei" şi ştie să alambicheze, dar alde Traian Ungureanu şi Gregoire Cartianu care au deja limba băşicată, ori vor spune că cei din piaţă erau şi beţi, şi proşti, ori o lasă mai moale cu "poporul a luat'o înaintea clasei politice" sau cu scoaterea poporului drept vărguţă pentru cei care nu suntem cuminţi şi nu stăm strâns uniţi pe puntea căpitanului.
În fine, madam Săftoiu, care acu dă lecţii de morală pe la tv, după ce mai ieri umbla cu şerveţele parfumate la ea, ca să'l şteargă la gură pe preşedinte şi ne'a făcut proşti pe toţi explicându'ne cum "găozar" de fapt înseamnă "G. Ozara" ori când ne explica că preşedintele "a uitat" că a fost în sediul securităţii în dec 89 ...ne zice deci, această sanitară Mary Poppins cotrocenistă că "strategia e bună". Prezidentul, spune ea, o să'şi şteargă "imaginea de conflictual" (ha, ha, ha, ce glumă bună) şi astfel o să recupereze punctele pierdute. Părerea mea e că a sfeclit'o rău superexperta în consultanţă politică. Se pare că a dormit degeaba pe banii statului la Cotroceni. Ea ca strategă ce pretinde că a creat personajul, visează că pe Băse poporul l'ar iubi pentru cât e de cerebral, vai ce iluzii. Păi fraierii îl iubeau tocmai pentru că poza cu sabia în mână. Ăsta e nucleul său dur, cei care mai cred şi acum asta. Iar cei care l'au părăsit au făcut'o nu pentru că e conflictual, ci tocmai pentru că au constatat că numai gura e de el şi că mai jos de gură, nu mai au ce să'i numere. Când se vor lămuri şi aştia chiar nu ştiu cine o să'l iubească. Mă tem că nici Elena Udrea (ceea ce, la drept vorbind, nu ar deranja'o pe Săftoaică ;)).
Morala: Orice marinar politic, pe limba lui piere...dacă începi politica la tricou cu dungi, vezi să n'o termini în costum deux-pieces tot în dungi, ori şi mai rău...în cămaşa de forţă...
Onoarea turceasca. Robert, te mai întreb odată: o dăm?

După ce procurorul tv Turcescu a venit cu faţa lui gravă cu o seară înainte să ne spună de telefoane de ameninţare şi înjurături care necesită multe bipuri, precum şi de o "stare de ebrietate care nici nu poate fi descrisă în cuvinte" ai fi zis că România e ţara nenorocirii perpetui, ori că ne aflăm în faţa celui mai mare scandal de mafie din istorie. Pentru întărire, dl Turcescu a avut grijă să pronunţe de cel puţin 50 ori cuvantul "deontologic" şi tot cam de atâtea ori "investigaţie jurnalistică"...asta alaltăseară, că aseară a dat'o pe "onoare". Mi'ar veni să râd dacă nu mi'ar veni mai întâi să vărs.