Numirea lui George Maior ambasador la Washington confirmă explicit cât de independentă este/a fost România începând cu 2004 și mai
explică cum a fost posibilă supraviețuirea lui Băsescu în ciuda unui taifun de
încălcări grosolane ale principiilor democratice. Mai tristă este ipocrizia cu
care încălcătorii acelor principii au grăit într’una cu ’democrația’ și,
respectiv, cu ’lovitura de stat’ în gură și tot tristă este cireada de
intelectuali spălați pe creier care murea de grija altora presupuși a fi spălați
de antene, în vreme ce Băsescu se căca în gura întregului popor român și se
ștergea la cur cu limbile lor.
Iar despre Andrei Pleșu, numirea nu dovedește nimic altceva
decât structura morală a personajului. Pur și simplu a fi în slujba tuturor
președinților după care să’i și stuchești pe toți înseamnă să ai șorici de porc
pe obraz. Nu mai zic de performanța ca de doujcinci de ani să faci catehism ’dă
dreapta’ pe știpendiile statului. Marea
performanță, cu adevărat, este însă a pulimii intelectuale române care digeră
cu extaz astfel de contorsiuni.
De exemplu, nimeni, nu’mi amintesc, să se fi
oripilat când dl Pleșu și’a amintit brusc fapte compromițătoare despre Emil Constantinescu,
nici măcar pentru ideea că dl Pleșu le’a trăit chiar în budoarul omului fără să’l
doară stomacul la momentul cu pricina. Până și de Băsescu și’a ‚’amintit’
mizeriile exact când s’au certat, la mulți ani de la producerea lor, ba chiar a
recunoscut că s’a făcut că plouă la locul și timpul faptei. E drept că, pe alea
le’a uitat imediat când s’au împăcat și când s’au schimbat comandamentele: trebuia
combătut un rău mai mare, dar vorbele zise (sau scrise) rămân zise (sau scrise).
Nimic din toate astea nu a zdruncinat publicul consumator de cultură și de bere în
centrul vechi. Nu se dă o snobăreală de ’a fi de acord cu Pleșu’ pe un detaliu
depășit cum e dubla măsură sau cum ar fi încălcarea propriilor principii. Că
doar ce’i principiul decât ceva ’la purtător’. Se poate schimba dacă interesele
o cer.
Morala: Eu, în ce mă privește, dau scris (deja dau) că în
câțiva ani și dl Iohannis va fi un ’președinte bleg, naiv , apatic, temător, sclav
al politicienilor veroși, etc’ sub pana neostoitului intelectual care va
conchide iar (a nuștiu câta oară) că ’n’am avut noroc la președinți’. Dar poate
cine știe, dacă sănătatea i’o va permite, va mai încerca unul… să’i fie cu
noroc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu